Ochii bărbatului cu tristeţe tavanul apăsător de alb al camerei. Priveşte răsăritul soare-lui şi secvenţele temporale încep să se deruleze ca într-un film cu tâlc ascuns.
Pământul se înconvoaie, curg şuvoaie de lavă stinse de către supa oceanică apoi se agită înotând prin euglena verde. Pământul caută viaţă dar viaţa nu este încă născută
Şi a fost lumină … . Să se facă o tărie în mijlocul apei, care să despartă în două apa de apă … . Să se strângă apa de sub cer într-un singur loc. Pământul să nască … pomi roditori … . Să fie luminători în tăria cerului şi să despartă pământul între zi şi noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă … . Să face om după chipul şi asemănarea noastră … parte bărbătească şi parte femeiască ( Geneza 1).
Omul a fost zămislit!
Ochii verzi ai bărbatului se cufundă în preistorie. Pământul îşi caută raţiunea.
Un vânător primitiv , şef de trib pictează peştera Altamira spre a avea vânat îndestu- tulător. Cere şi iertare Stâpânului Fiarelor pentru ca animalele să nu îi ucidă supuşii. Lângă el stă o femeie cu părul negru lung şi despletit, înveşmântată într-o tunică lugă până la câl- căie croită din piele ucise de către el, şeful de trib. Pământul se pre găteşte pentru era gla- ciară şi atunci este nevoie de veşminte groase . În faţa unei colibe din Siberia, şamanul cel bătrîn desenează un cerc. Acolo femeia şefului de trib este trimisă să ispăşească. Ea trebuie să moară pentru ca frigul glaciar să se îmblânzească. Un ultim suspin al femeii şi soarele se iveşte încălzind pământul. De sub zăpadă răsar: ghiocei, viorele, maci şi frezii.
Marele Inchizitor priveşte rugul înălţându-se spre cer şi simte prin toţi durerea tinerei vrăjitoare condamnate la ardere pe rug. El, Marele Preot Torquemada, căzuse în ispita dra -gostei pentru călugăriţa capucină care o declarase vrăjitoare pentru că era obiectul ispitei, era ochiul diavolului ce încercase să-l arunce în iad pe el, Marele Inchizitor. Priveşte arderea pe rug a tinerei ca pe un spectacol oferit poporului spre a se bucura că scapă de vrăjitoarea care, credeau ei, le adusese seceta. Văzuse multe spectacole de ardere pe rug … dar de acestă dată simţi însă o străfulgerare lăuntrică iar ochii se umplură de lacrimi. Vede ca un abur silueta fetei înăltându-se spre cer alături de un înger şi îi aude glasul acuzator.
-Mor nevinovată dar imaginea mea te va tortura pe tine închizitor nemilor cu mâinile pătate de sângele neprihăniţilor ce i-ai declarat eretici.
Ca un nebun coboară scările şi începe să toarne găleţi de apă peste rug dar trupul ei este deja transformat în cenuşă. Apoi cade pe caldarâmul pietruit.
-E mort, şopteşte unul dintre preoţi. Aşa păţesc toţi Marii Inchizitori când le apare fata despletită cu părul negru. Este legenda trandafirului!
Ploaia începe să cadă iar în aer se simte mireasmă de trandafiri. Şi o voce se aude de nicăieri:
-Este ultima oară când revin să vă spun că nu aveâi nevoie de Mari Inchizitori. Pământul se face trup iar omul se face pământ!
Apoi ploaia se opreşte brus iar un vţnt rece spulberă cenuşa.
În camera de hotel cu pereţii apăsător de albi bărbatul cu ochi verzi, în veşmânt mânt de preot plânge în hohote tânguindu-se: ,,De ce întotdeauna ajung prea târziu?” Se află într-o cameră de pe un hotel venusian şi îşi trăieşte ultimele clipe alături de iubita cu părul lung şi negru. Peste câteva ore vor pleca spre acelaşi oraş terestru dar vor fi ca şi doi străini . El se va întoarce în parohie iar ea va fi iar medic la urgenţă. S-au numit Adam ( din ebraică pământ) şi Eva ( din ebraică seminţie).
-Să fugim, spune Adam.
-Să fugim, repetă Eva.
Dar niciunul dintre ei nu au curaj să ducă gestul de a fugi până la capăt. Închină două cupe de şampanie franţuzească şi gustă două tartine de caviar. Buzele lor se unesc într-un ultim sărut iar trupurile se caută … înâltând Cântarea Cântărilor.
… Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutărilre tale sunt mai bune ca vinul! …
Dar mai spune oare povestea ? Se spune că Adam şi Eva au plecat spre dtumurile viaţii lor şi sunt acum doar doi clowni trişti care işi duc existenţa searbădă în prăfuitul Bucu- reşti.
Bărbatul cu ochii verzi şi înveşmîntat în strai de Mare Inchizitor priveşte covorul roşu al camerei din hotelul venusian, cu pereţii apăsători de albi. Pe covor sunt cioburi de la două cupe de şampanie sparte şi biluţe de caviar râspăndite. Prin fereastră razbal primele raze de soare ale dimineţii: Şi a fost seară şi a fost dimineaţă … pe Venus!
În cameră intră, fără să bată la uşă, o femere cu părul negru înspicat cu fire albe şi având la cearcăne. A adus o tavă pe care se aflau o sticlă de şampanie franţuzească şi două cupe de cristal.
Bărbatul se trezeşte din reverie şi rosteşte:
-Te-ai întors iubita mea Eva … dar pe pe Dumnezeul meu … de ce eşti aşa de bătrănă? Ai doar 25 de ani şi pari de 55!
Ochii femeii se umplu de lacrimi. Timpul trecuse necrutător peste ea dar el rămăsese necruţă- tor de tânăr.
-Eu sunt doar o biata chelnăriţă. Nu mă numesc Eva şi nu cunosc nicio Eva!
Apoi pleacă trântind uşa cu putere.
Timpul bărbatului cu ochi verzi începe să se deruleze cumplit de repede. Nu mai ştie cine este şi nu mai simte nimic. Agonizează pe un pat spital şi un android medic roşteşte cu voce gravă:
-Mai are doar zece minute de trăit! Să-i facem o transvitalizare!O fată cu părul negu şi lung, medic rezident, îl ţine de măna dreaptă care nu este ocupată de către perfuzii. Sopteşte înlăcrimată un descăntec stravechi:
– Noaptea în pat l-am căutat pe iubitul meu şi nu l-am aflat!
Scula-mă-voi şi voi alega prin pieţe, uliţe şi-l voi căuta!
Bătrânul rosteşte cu glas obosit:
-M-ai găsit! Eşti grădina încuiată … eşti mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pece- tluit iar tot aleg să te prind. Ce nălucă eşti tu femeie cu părul negu şi despletit?!
– Eu sunt a celui drag … care de dorul meu se poartă!
Tânără cu părul negru a pus o sărutare dulce ca vinul pe buzele învineţite de răsuflarea morţii. Şă nu se ştie ce a mai fost… dacă transvitalizarea a reuşit sau pentru că manuscrisul străvechi se opreşte aici.
My Blog 