Căutări temporale de Adriana Macsut şi Ştefan Bak-Grosu

Ochii bărbatului cu tristeţe tavanul apăsător de alb al camerei.  Priveşte răsăritul soare-lui şi secvenţele temporale încep să se deruleze ca într-un film cu tâlc ascuns.

Pământul  se înconvoaie, curg şuvoaie de lavă stinse de către supa oceanică apoi se agită înotând prin euglena verde. Pământul caută viaţă dar viaţa nu este încă născută

Şi a fost lumină  … . Să se facă o tărie în mijlocul apei, care să despartă în două  apa de apă …  . Să se   strângă  apa de sub cer într-un singur  loc.  Pământul  să  nască … pomi  roditori …  . Să fie luminători  în tăria cerului şi să despartă pământul între zi şi noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă … . Să face om după chipul şi asemănarea noastră … parte bărbătească şi parte femeiască ( Geneza 1).

Omul a fost zămislit!

Ochii verzi ai  bărbatului se   cufundă în  preistorie.  Pământul îşi   caută raţiunea.

Un vânător primitiv , şef de trib  pictează peştera Altamira spre a avea vânat îndestu- tulător. Cere şi iertare Stâpânului  Fiarelor  pentru ca animalele  să nu îi ucidă supuşii.  Lângă el  stă  o femeie  cu părul negru  lung şi despletit,  înveşmântată într-o tunică lugă până la câl- căie  croită din piele   ucise de  către el, şeful de trib.  Pământul se pre găteşte pentru  era gla- ciară şi atunci este  nevoie de veşminte  groase . În faţa  unei  colibe din Siberia,  şamanul cel bătrîn desenează un cerc.   Acolo  femeia şefului de trib este  trimisă să ispăşească.  Ea trebuie să moară pentru  ca frigul glaciar  să se  îmblânzească.  Un ultim  suspin al  femeii  şi soarele se iveşte  încălzind   pământul.  De sub zăpadă răsar: ghiocei, viorele, maci şi frezii.

Marele Inchizitor priveşte rugul  înălţându-se spre cer şi simte prin toţi durerea tinerei vrăjitoare condamnate la ardere pe rug.  El, Marele  Preot Torquemada, căzuse  în ispita dra -gostei pentru  călugăriţa capucină  care o declarase vrăjitoare pentru că era obiectul ispitei, era ochiul diavolului  ce încercase să-l arunce în iad pe el, Marele Inchizitor.  Priveşte arderea pe rug a tinerei ca pe un spectacol oferit poporului spre a se bucura că scapă de vrăjitoarea care, credeau ei, le  adusese seceta.  Văzuse  multe spectacole de ardere pe rug … dar de  acestă dată simţi însă o străfulgerare lăuntrică iar ochii  se  umplură de lacrimi.  Vede  ca un abur  silueta fetei înăltându-se spre cer alături de un înger şi îi aude glasul acuzator.

-Mor nevinovată  dar imaginea mea te va tortura pe tine închizitor nemilor cu mâinile pătate de sângele neprihăniţilor ce i-ai declarat eretici.

Ca un nebun coboară scările  şi începe să toarne găleţi de apă peste rug dar trupul ei este deja transformat în cenuşă.  Apoi cade pe caldarâmul pietruit.

-E  mort, şopteşte  unul dintre preoţi. Aşa păţesc toţi Marii Inchizitori  când le apare fata despletită cu părul negru. Este legenda trandafirului!

Ploaia începe să cadă iar în aer se simte  mireasmă de trandafiri. Şi o voce se aude de nicăieri:

-Este ultima oară când revin să vă spun că nu aveâi nevoie de Mari Inchizitori. Pământul se face trup iar  omul se face pământ!

Apoi ploaia se opreşte brus iar un vţnt rece spulberă cenuşa.

În camera de hotel cu pereţii apăsător de albi  bărbatul cu ochi verzi, în veşmânt mânt de preot plânge în hohote tânguindu-se: ,,De ce întotdeauna ajung  prea târziu?”  Se  află într-o cameră   de pe un hotel  venusian  şi îşi trăieşte ultimele clipe alături de iubita cu părul lung şi negru.  Peste câteva ore vor pleca  spre  acelaşi oraş terestru dar vor fi ca şi doi străini . El se  va întoarce   în parohie iar  ea va fi iar  medic la  urgenţă. S-au numit Adam ( din ebraică pământ) şi Eva ( din ebraică seminţie).

-Să fugim, spune Adam.

-Să fugim, repetă Eva.

Dar niciunul dintre ei nu au curaj să ducă gestul de a fugi până la capăt.  Închină două cupe de şampanie franţuzească şi gustă două tartine de caviar. Buzele lor  se unesc  într-un  ultim sărut iar trupurile se caută … înâltând Cântarea Cântărilor.

…  Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutărilre tale sunt mai bune ca vinul! …

Dar mai spune oare  povestea ?  Se  spune că Adam şi  Eva  au plecat spre dtumurile  viaţii lor şi sunt acum doar doi clowni trişti care işi duc existenţa searbădă în prăfuitul Bucu- reşti.

Bărbatul cu ochii verzi şi înveşmîntat în strai de Mare Inchizitor  priveşte covorul roşu al camerei din hotelul venusian, cu pereţii apăsători  de albi.  Pe covor sunt cioburi de la două cupe de şampanie sparte  şi biluţe de caviar râspăndite.  Prin fereastră  razbal primele raze de soare ale dimineţii: Şi a fost seară şi  a fost dimineaţă …  pe Venus!

În cameră intră, fără să bată la uşă, o femere cu părul negru înspicat cu fire albe şi  având la cearcăne. A adus o tavă pe care se aflau  o sticlă de şampanie franţuzească şi două cupe de cristal.

Bărbatul se trezeşte din reverie şi rosteşte:

-Te-ai întors iubita mea Eva … dar pe pe Dumnezeul meu … de ce eşti aşa de bătrănă? Ai doar 25 de ani şi pari de 55!

Ochii femeii se umplu de lacrimi. Timpul trecuse necrutător peste ea  dar el rămăsese necruţă- tor de tânăr.

-Eu sunt doar o biata chelnăriţă. Nu mă numesc Eva şi nu cunosc nicio Eva!

Apoi pleacă trântind uşa cu putere.

Timpul bărbatului cu ochi verzi începe să se deruleze cumplit de repede.  Nu mai ştie cine este şi nu mai simte nimic.  Agonizează pe un pat  spital şi un  android medic roşteşte cu voce gravă:

-Mai are doar zece minute de trăit! Să-i facem o transvitalizare!O fată cu părul negu şi lung, medic rezident, îl ţine de măna dreaptă care nu este ocupată de către perfuzii.  Sopteşte înlăcrimată un descăntec stravechi:

– Noaptea în pat l-am căutat pe iubitul meu şi nu l-am aflat!

Scula-mă-voi şi voi alega prin pieţe, uliţe şi-l  voi căuta!

Bătrânul rosteşte cu glas obosit:

-M-ai găsit!  Eşti grădina încuiată … eşti mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pece- tluit iar tot aleg să te prind.  Ce nălucă eşti tu femeie cu părul negu şi despletit?!

– Eu sunt a celui drag … care de dorul meu se poartă!

Tânără cu părul negru  a  pus o sărutare  dulce ca vinul pe buzele învineţite de răsuflarea morţii.  Şă nu se ştie ce a mai fost…  dacă transvitalizarea a reuşit sau pentru că manuscrisul străvechi se opreşte aici.

Advertisements
Published in: on October 9, 2009 at 5:24 pm  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://adymacsut.wordpress.com/2009/10/09/cautari-temporale-de-adriana-macsut-si-stefan-bak-grosu/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: