Ghid de eseistică science-fiction

Din anul 1990 până astăzi au apărut diferite societății și asociații care au încercat cristalizarea și coalizarea fandomului adică a pasionaților de literatură SF și Fantasy. Disputele au fost incitante dar de cele mai multe ori nu au vizat decât lupta pentru putere a unui anume grup și nu s-au concentrat deloc spre elaborarea unui ghid eseistic specific care ar fi teribil de necesar pentru acest fandom autohton să facă pasul în lumea academică. De precizat că în marile universități europene dar în mediul academic romanesc se discută deja despre filosofia science-fiction și ficțională. Așadar cadrul pentru dezbateri există dar din nefericire producția românească de li- teratură sf și fantasy nu poate avea parte de analiză academică. Genul literar science-fiction reunește scrieri care explorează întrebări filosofice și paradoxuri temporale. Un lector de SF ( și fantasy) ar trebui să exploreze aceste întrebări metafizice și să facă legătura între texte de:
– filosofie clasică și
– texte și filme SF.
Punctul de plecare ar fi Mitul Peșterii lui Platon și teoria Echității a lui J.Rawls. Se pleacă de la lumile posibile platoniciene și lumea primordială a lui Rawls și se ajunge lumile extra-planetare ale non-locuirii definite de căre Noica și astfel apare necesitatea definirii unei ontologii pentru lumea personajelor alcătuiesc genul science-fiction. Teoretizarea și vorbăria goală fără elaborarea unei conceptualizări a genulo SF și Fantasy duce la rezultate sterile. Scrierile din acest gen sunt incitante pentru că evocă probleme precum:
– natura cunoașterii,
– călătoria în timp,
– gândirea cibernetică.
Un lector creativ de sf ar trebui să exploreze lumea sf și să evidențieze aceste concepte apoi să stabilească o corespondență cu epistemologia și metafizica. S-ar putea menționa asemenea co- repondențe aici …. dar intervine o altă poveste .. . pentru că este necesar ca lumea sf autoh- tohtonă să facă pasul intrării în lumea academică și să nu se mai limiteze la dilentantism.
Adriana Macsut și Ștefan Grosu
P.S. Autorii își rezervă dreptul elaborării unui curs creativ de eseistică și filosofie science-fiction.

Advertisements
Published in: on November 3, 2009 at 4:51 pm  Comments (5)