Țara Soarelui Răsare sau Japonia și poveștile nipone despre samurai, harakiri, gheișe, seppuku, haiku, shogun au intrat deja în legendă. Dar No, Teatrul Simbolurilor, tradițional în zona Japoniei e însă greu de înțeles iar astfel piesa ,,Iubiri interzise ”, având ca autor pe Yukio Mishima, un samurai al literaturii nipone contemporane și ca regizor pe Takizava, adept al decorului minimal pe scenă, punând astfel accent pe arta actoricească pură, devine astfel o încercare temerară în peisajul dramaturgiei contemporane.
Scrierea poate fi situată în domeniul teatrului absurd de tip Eugen Ionesco dar dramele japoneze sunt însă mai profunde în sensul că situarea protagoniștilor în domeniul obsesiv al vieții atrage după sine tararea socială. Eroii din piesă sunt conștienți de obsesiile lor și trăiesc o dramă interioară care îi conduce spre sinucidere.
O apariție insolită o constituie japoneza Kana Hashimoto, în rolul lui Hanoko, o fostă gheișă, care și-a pierdut mințile pentru că a fost părăsită de către bărbatul iubit. Imaginația ei chinuită de către boală depresivă îl transformă însă pe bărbatul iubit într-un zeu. Reapariția în viața ei a bărbatului iubit, întruchipat cu eleganță de către Marius Bodoghi, nu o trezește din starea ei de vis obsesiv. Rămâne astfel prizoniera unei pictorițe, ajunsă fată bătrână și obsedată de perfecțiunea trupului fostei gheișe, jucată de către Teodora Mareș care reușește să intre foarte bine în acest rol negativ. Hanuko este pentru pictoriță modelul ideal și aceasta ar face orice și o țină aproape așa că intră în competiție directă cu bărbatul iubit și idealizat de către fosta gheișă. Bărbatul speră că totuși iubirea lui frumoasă pentru Hanuko va triumfa și acest prim act poate sugera un final optimist și o credință în frumusețea iubirii dintre un bărbat și o femeie.
Al doilea act al piesei nu are legătură cu primul, decît poate prin faptul că prezintă o legătură obsesivă. Yuichi, jucat de către Marius Manole ( cu o forță actoricească deosebită), încearcă să scape de iubirea incestuoasă și obesesivă pentru sora lui Furniko, întruchipată de către Carmen Ungureanu ( care face aici un rol de substanță). Furniko ajunge chiar să se prostitueze pentru fratele ei iar la sfărșit ajunge să se lase jertfită în îcercarea fratelui ei de a-și reabilita viața. Stin- gheră și chinuită de către obsesia lui Yuichi pentru frumoasa lui soră, iubita lui oficială, Natsuko, jucată de către Brândușa Mircea, alege să bea cupa de otravă alăturându-se în moarte lui Furniko. Rămas singus, Yiuchi, contemplă liniștea morții, așteptând verdictul.
Un leitmotiv care unește cele două acte este corul oamenilor în negru, care amintește de piesele antivce grecești ale lui Aristofan. De fapt, în esență accentele tragice din teatrul japonez No duc gândurile către tragedia teatrului antic grecesc.
Urmând îndemnul regizorului Yssey Takizawo, spectatorii sunt invitați să navigheze în oceanul limbajului dramatugiei unui samurai contemporan, Yukio Mishima care a trecut în lumea umbrelor ( a ales să își facă seppuku în spiritul onoarei de samurai pentru că tentativa de reinstaurare a puterii împăratului din noiembrie 1970 nu a reușit). Mishima a pășit în 1970 în lumea samurailor dar povestea lui spusă aici pe pământ îl poartă pe spectatorul care are curaj să urmărească piesa pînă la sfârșit în lumea dramatică a teatrului antic japonez dar și grecesc arătând astfel că actul teatral este peren peste timp și spațiu.
Obsesii în ritm japonez – cronică neconvențională despre piesa de teatru Iubiri Interzize de la TNB-
My Blog 