Pe 30 decemrie 1967 pe la ora patru dimineata am venit pe lume. Recunosc ca m-am cam grăbit sa prind vechiul an. De când am inceput efectiv sa conştientizez viaţa sunt trista la sfârşitul anului pentru ca iîmi dau seama ca odată cu Revelionul voi îmbătrâni efectiv cu un an.
În ziua in care am împlinit 20 de ani deci pe 30 decembrie 1987 mi-am luat adio de la iluzii si vise.
Adio iluzii şi vise
Iluzii şi vise fragmentate
Traduse în resturi de viaţă sadică
dispar în noaptea amară de smoală.
Rătăcită într-o noapte sinistră
Imaginaţia mea inventează coşmaruri
ce-mi torturează sufletul secat de imagini suave.
Strigătul meu sună ca o şoaptă neputincioasă.
E sufocat de întunericul etern
în care nicio tortă nu luminează
drumul spre visul renăscut.
Singură, pe căi de coşmaruri
într-o adolescenţă furibundă
Plâng cu lacrimi secate.
Îmi arde trupul în crematoriu
Sunt doar un fum … rătăcit într-o ceaţă adâncă.
S-au năruit iluzii vechi imaginate
în clipe diafane reflectate
de un timp al copilăriei naive.
Vânzătorul de iluzii a fost găsit ieri mort în parc
şi niciun bocet nu se murmură.
Vechi iluzii se amestecă în ţărână
zdrobite de-o viaţă ce nu conjugă fericirea.
Sunt o lespede amorfă uitată într-un mormânt anonim.
Pendulez între realitate şi vis,
Confund realitatea şi visul,
Trăiesc într-o ratăcitoare lume a amăgirii.
Vorbesc şi cuvintele sună ca o cutie goală de conserve
Sunt o iluzie fără de lumină prăbuşită într-o lume abisală.
Pe 30 decembrie 1967 am implinit 43 de ani. Viaţa mea este în general mai plină de eşecuri decât de realizari.
Când scriu aceste randuri este deja 6 ianuarie ( ziua de Bobotează) şi deja anul nou şi-a intrat pe deplin în drepturi. Există un film care spune La Vita e Bela. Deci le spun şi eu cititorilor mei că viaţa este frumoasă şi atunci vă invit să închinam împreună un pahar de şampanie. Să ne bucuram de fiecare răsarit de soare şi fiecare apus de soare.
My Blog 