Remember Mircea Vulcănescu


Pe 19 ianuarie de la ora 18, Muzeul Naţional al Ţăranului Român a găzduit o conferinţă despre Mircea Vulcănescu. Manifestarea a fost coordonată de către Mihai Şora şi Mariuca Vulcănescu (fiica lui Mircea Vulcanescu). Directorul muzelui si moderatorul conferinţei, Mihai Gheorghiu a precizat:” Nimic mai potrivit ca MŢR să devină organizatorul unor astfel de intalniri care sa se desfăşoare sub semnul moştenirii intelectuale a lui Mircea Vulcănescu. Dragostea absolută a lui M. Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea. De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR s-a edificat. Onorăm astfel în Mircea Vulcănescu un precursor şi un model”.
În debutul conferinţei, Mihai Şora a citit un fragment dedicat lui Mircea Vulcănescu:”Am spus cândva (sau am scris undeva) că generaţia aceea din 1927, al cărei «şef» – unanim recunoscut – era Mircea Eliade, avea şi un vârf, mult mai retras şi mult mai puţin productiv decât Eliade, şi că acel vârf al ei a fost Mircea Vulcănescu. Într-adevăr, el era polul liniştit al disperatei căutări agresive şi sfidătoare care aruncase atunci în arenă, alături de cea a lui Eliade, voci ca acelea ale lui Emil Cioran şi Eugen Ionescu, pentru a nu-i numi decât pe cei mai de frunte dintre ei. (…) Dacă sfinţenia este însoţită mereu de această lumină învăluitoare a bucuriei de a fi, Mircea Vulcănescu a fost – dintre toţi marii săi colegi de generaţie – singurul care ne face să ne îndreptăm gândurile, în modul cel mai firesc, spre acest vârf al condiţiei de făptură care este sfinţenia”. Fragmentul face parte din volumul Câteva crochiuri şi evocări, scris de către Mihai Şora şi apărut la Editura Scrisul Românesc.
Mihai Şora a povestit o seară emoţionantă petrecută în vremea războiului, pe vremea când era bursier la Paris. A avut atunci privilegiul de a petrece o seară fascinantă alături de către Emil Cioran şi Mircea Vulcănescu.
“Nu stiu dacă îşi poate inchipui cineva care a fost şi a rămas până la şfârşitul vieţii lui pofta de vorbire şi elocinţa lui Emil Cioran, dar mi-a fost dat într-o seara, la Paris, pe Boulevard Saint-Michel, la o cafenea deschisă toată noaptea, să stau la o masă împreună cu Mircea Vulcanescu, care tocmai venise într-o misiune economică, trecea prin Paris cu destinaţia spre Anglia. Şi am petrecut împreună, eu – un student tăcut şi timid, împreună cu el şi cu Emil Cioran, o noapte în jurul unei mese. Şi mi-a fost dat pentru întâia dată ca acest vorbitor impenitent care era Emil Cioran, să-l vad rămânând numai ochi şi urechi la lucrurile pe care le-a putut, de-a lungul unei nopti intregi, depana Mircea Vulcanescu.”
Tulburătoare a fost şi evocarea lui Nae Ionescu, pe care Mihai Şora l-a avut profesor la Facultatea de Filosofie din Bucureşti.
“Era un orizont intelectual uluitor, cu o cursivitate a exprimării gândului, pentru care nu avea nici un fel de exemplu. Elocuţia lui Nae Ionescu era o elocuţie liniştită şi rară, în care cuvintele veneau gospodăreşte, unul dupa altul. (…) Era o febrilitate extraordinară şi în acelaşi timp o extraordinar de rapidă organizare a discursului, în aşa fel încât nu erau nici un fel de umpluturi care sa invoce cu disperare ideea.”
Măriuca Vulcănescu a mulţumit pentru interesul arătat faţă de tătăl ei. A precizat că amintirile ei sunt subiective pentru că ea rămâne totuşi copilul lui. De formaţie economist Mircea Vulcănescu avea o cultură renascentistă dar şi o sensibilitate artistică deosebită. Spre a evoca personalitate deosebită a tătălui ei, Măriuca Vulcănescu a povestit căteva amintiri.
În copilarie, când tatăl lui lucra la Petroşani, ca director administrativ (tot economist era şi de-aceea l-a silit pe tata sa urmeze calea asta aridă), bunica mea ieşea cu copiii la spectacole pe care tata şi cu sora lui le învăţau pe dinafara şi le jucau acasa cu copiii din vecini. Ajunsese să păstreze această bogaţie culturală şi să ne-o transmită şi nouă. Când se juca, de pildă, cu noi, participa mai mult decât noi. Avea aceasta bogaţie sufletească să interpreteze orice gând, orice fapta din toata inima. În tot ce făcea, chiar şi în joacă, punea atâta seriozitate… Toata fiinţa lui şi-o implica atunci când făcea un lucru. (…)Tata a facut parte din echipa lui Gusti. A fost cel care s-a ocupat de economia tăranilor. Îl pasiona şi partea literară, şi tradiţia folclorului, însă, fiind silit de tatal lui să urmeze economia, i s-a încredinţat această latură. (…) Când a fost mutat de la Datoria Publica ca subsecretar de stat la Finanţe, tata ar fi vrut să meargă pe front. Însă i s-a spus ca dacă nu se conformează ordinului, e ca si cum ar dezerta şi ar urma consecintele. Atunci tata s-a silit ca în cei patru ani cat a ocupat postul de subsecretar de stat în timp ce trei ministri s-au perindat (mai intai generalul Stoenescu, apoi Alexandru Neagu şi în cele din urma Gheron Netta).
Timp de patru ani a luat asupra lui tot greul. De pildă, la proces el a facut pentru generalul Stoenescu (care a fost judecat separat) toată pledoaria, toata apărarea. Tata ştia mai bine ca subaltern ceea ce ar fi trebuit să ştie superiorii lui. (…) În consiliile de miniştri, la care Antonescu era destul de taios, dacă tata voia să intervină cu un amanunt important, i se taia vorba şi tatei îi dădeau lacrimi, pentru ca nu putea să îşi sustină ideea. În cele din urma însă, făcea tot posibilul să facă aşa cum ştia el ca este bine. (…) Îmi aduc aminte ca în timpul procesului, când şi-a susţinut cauza, completul de judecată era fascinat. Pe urmă însă a trebuit să le judece conform poruncilor primite. Însă lunga expunere a tatei, pe care n-au întrerupt-o decât la momentul pranzului, a durat patru ore. Era atat de amanunţit, încât ţi se părea ca eşti la faţa locului şi că trăieăti lucrul acela. A spus că toata stradania lui de a fost de a ajuta ţara într-un moment extrem de greu. (…) Fusese transportat la Jilava. Stătea intr-o camera, în condiîii cumplite. Pereţii curgeau şi pe jos era umed. Unul din cei mai tineri nu a rezistat şi era să leşine, fiind şi bolnav de plămâni. Tata l-a luat asupra lui sa se odihnească puţin, pentru ca ei erau siliti să umble, să nu stea pe jos. Tata s-a lungit ca acest tanar să se poata odihni. Dup-aceea, domnul Constant, care ne-a mai povestit o multime de lucruri de acolo, ne spunea ca se deprinseseră să facă pe rând acest lucru când erau prea obosiţi de a merge în cerc aşa, ca să se încalzească. Condiţii pe care nu ni le putem închipui. Dacă s-ar face filme, nu m-aş putea uita la ele, pentru ca ar fi departe de a te face sa trăieşti ce au trait oamenii aceia. (…) S-a îmbolnăvit de plămâni şi în anul următor, înainte de a-şi ispăşi pedeapsa de opt ani (dupa şase ani), s-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava.. A fost pentru el poate un lucru pe care şi l-ar fi dorit. Ar fi fost foarte nemultumit ca, în momentul în care ţara noastră suferea cumplit, el sa o ducă bine”.
Ultima dorinţă a lui Mircea Vulcănescu a fost sa nu fie răzbunat. Pentru oamenii politici actuali Mircea Vulcănescu ar fi cu siguranţă un model demn de urmat. Dar este greu de crezut că cine a fost! În turnul lor bogat de fideş ei rămân nepăsători, mimând doar umanitate

Published in: on January 23, 2011 at 11:43 pm  Leave a Comment  

Golanul Cristian Paturca a trecut in eternitate

Motto
Imnul golanilor

A fost odata ca-n povesti, a fost in Romania
O gasca mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicand cu oamenii de bine
Veniti si neocomunisti si fara de rusine.

Refren:

Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine huligan, decat dictator
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.

Vrem libertate, nu comunism si nici schimbari de forma
Si de aceea securisti, sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
Democratii originale si nici minciuni sfruntate.

Ne-ati intrebat ce vrem aici, dar stie toata tara
Noi sustinem punctul 8 de la Timisoara.
A cazut 473, ce tinea TVR
Legata in lanturile ei, dar tot degeaba e.

Alegeri fara comunisti, fara nomenclatura
Si nu va temeti de golani fara coloratura.
Din cei care-au murit aici, ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost, macelul de atunci.

Muzica: Cristian Paturca,
Versuri: Laura Botola, ‘90
P.S. Cantcecul a fost compus in mai 1990 n cinci minute, în toaleta Facultatii de Geologie a Universitatii Bucuresti, departe de vacarmul zecilor de mii de manifestanti din Piata Universitatii.

Cantecele militante scrise de catre Stelian Maria, Cristian Paturca si Vali Sterian au insufletit demonstratia din Piata Universitatii. In memoria colectiva au ramas inscrustate cantecele Imnul Golaninlor (al lui Cristian Paturca), Noi de-acea nu Plecam si Libertate te iubim (apartinand lui Stelian Maria) si Vino Doamne ( al Lui Vali Sterian). Piata Universitatii a avut o importanta deosebita pentru democratie. Fara fenomenul Piata Universitatii de buna seama ca astazi tara ar fi avut o democratie originala coordonata de catre unicul partid al lui Ion Iliescu.
Pe 16 septembrie 2000 a trecut in eternitate Vali Sterian iar pe 18 ianuarie 2011 a pasit in lumea de dincolo Cristian Paturca. Amandoi au murit prea devreme, rapusi de boala. Indurerat de pierderea prietinilor lui dragi Stelian Maria noteaza:”Celor ramasi, dupa plecarea dintre noi a lui Cristi Paturca, a lui Vali Sterian, a lui Nicu Vladimir, prietenilor Calin Jicarean, Vlad Galis, Alexandru Andries, va cer ca impreuna cu mine sa facem cel putin prin cantec viata grea celor care ascund adevarul Romaniei, care jefuiesc tara sistematic.
Au murit oameni in 1989, in 1990, si nu avem inca o judecata dreapta !
Atat va cer in memoria celor plecati dintre noi: PE EI !”
http://stelianmaria.blogspot.com/2011/01/pe-ei.html

Adio iti spun rebelului golan Cristi Paturca. Fara ei … istoria postdecembrista este mai pustie!
Interpretul de muzică folk Cristian Paţurcă s-a născut la 10 septembrie 1964, în Bucureşti. A urmat cursurile Liceului “Tudor Vladimirescu” din Capitală si a cântat în formaţia Rond, cu care a câştigat premiul I la Festivalul de muzică rock “Top T”de la Buzau (1989) si Premiul I la Festivalul „Gala Muzicii Tinere” de la Bacau (1989).A mai cantat cu formatia „Kilometrul 0″ (1997) si a colaborat cu trupele “Terente” si “Quartz”

Published in: on January 23, 2011 at 6:22 pm  Leave a Comment  

Mi-am uitat rolul vietii!

Democratia a fost confundata de catre multi cu haosul. Am doua licente in fizica si in teologie catolica. As avea competenta de a prea fizica si teologia catolica. Am predat doar fizica vreo doi si jumatate. Am fost insa dezamagita de catre comportamentul arogant al colegilor de catedra. La vremea respectiva eram si reporter iar profesorii de romana se considerau indreptatiti sa imi dea lectii de jurnalistica. Ei credeau ca simpla licenta in litere le confera automat dreptul de a scrie si credeau ca eu le furasesm locul care le apartinea lor. Era greu sa le explic faptul ca o simpla descriere dintr-un jurnal nu constituie un articol. Un bun jurnalist stie sa caute stiri … si sa scrie in mod obiectiv.
A fi reporter insa este o meserie care se potriveste pana la impinirea varstei de 30 de ani. Un bun reporter conjuga verbul a fi aici si acum spre a gasi stiri realizand astfel pentru cei care il urmaresc un bun portret al vietii contidiene.
Am trecut deja de trei decenii de viata si chiar de patru decenii de viata.
Clipa
Intr-o clipă de zbor
Am prins nemarginirea in maini
Valul s-a rupt…
Dar giulgiul meu n-a fost ţesut
Si reiau reiau al vietii algoritm
Si nu mai stiu cine sunt:
Mi-am uitat rolul!

Published in: on January 23, 2011 at 5:40 pm  Comments (2)