Am rostit din tot sufletul VIVAT în onoarea Regele Mihai, invitat de onoare la nunta regală britanică.
Prezenţa Familiei Regale a Romaniei la Nunta Regală din Marea Britanie ne onorează ca români. Regele Mihai este un adevarat reper istoric şi a fost invitat la trei nunţi regale in Marea Britanie. Am simtit în mod acut o durere în suflet ca …Regele Mihai nu se află acum pe tronul Romaniei. În decembrie 89 şi în Piaţa Universităţii au fost un grup de oameni care au dorit din tot sufletul restaurarea monarhiei. Din păcate un regim al democraţiei originale a decis altfel.Transmit Regelui Mihai ca pentru mine este conducătorul de drept al României şi actul din 30 decembrie 1947 este nul şi neavenit. Este timpul ca România să redevină monarhie.
,,Un ziarist (de la “Sunday Times”, cred) spunea că Regele Mihai împlinește anul acesta 90 de ani și că ultima oară când a domnit a fost în 1947. Același ziarist scria un interminabil articol cinic despre nunta lui William. Scria cu inteligență și precizie și credea că are dreptate. Nu avea. Nici în ce-l privește pe Regele României, nici în ce privește nunta lui William. Regele Mihai a domnit ultima oară în 1947 (mai exact până în noaptea dinspre 3 spre 4 ianuarie 1948). Dar Regele Mihai a făcut, poate, mai mult pentru țara lui din 1947 până astăzi, decât a făcut atunci când era pe Tronul României. În timpul Războiului Rece, România a avut, prin Regele Mihai, singurul argument al continuității și legitimității ei istorice, singurul simbol al democrației, libertăților și tradițiilor ei pierdute. După 1989, Regele Mihai a continuat să simbolizeze România liberă, suverană, tradițională și demnă. Toate acestea îl fac pe Mihai I mult mai important decât un fost șef de Stat de acum șase-șapte decenii, așa cum încearcă să sugereze ziaristul inteligent de la Sunday Times. Ziaristul consideră pesemne “puterea” drept o felie politică de patru-cinci ani pe care o ai și apoi o pierzi. Regele Mihai definește “puterea” drept capabilitatea de a influența în bine propria națiune și lumea, de-a lungul vieții”
(http://www.princeradublog.ro/jurnal/despre-mandrie-iubire-și-identitate/)
Am urmărit la fel ca vreo 2 miliarde de spectatori la televizor nunta Principelui William cu colega lui de facultate Kate. În Londra au ieşit în stradă 1 milion de oameni. Oraşul arăta fantastic. La noi ultima nuntă regală a avut loc între Regele Ferdinand şi Regina Maria cu mult timp în urmă iar evenimentul se ştie doar din povestirile străbunicilor. Protocolul regal era mai strict în acele vremuri. Este clar că niciun lider politic sau sindical nu va reuşi să mobilizeze masele în stradă aşa cum un eveniment regal.
Este timpul să întelegem că doar regalitatea poate oferi în România garanţia unui stat de drept. Majestatea sa Regele Mihai a fost invitat de onoare la trei nunţi regale în Marea Britanie, semn al preţuirii internaţionale de care se bucură. Va multuţumesc că existaţi Majestatea Voastră şi că ne oferiţi în acest ocean de lipsă de repere morale în care ne zbatem o lecţie de demnitate şi iubire de ţară.
Adriana Mihaela Macsut şi Ştefan Grosu