Ziua de 10 mai 2011 a intrat in istorie. A fost o frumoasă zi de mai în care Majestatea Sa Regele Mihai a dat dovadă de patriotism ctitorind Casa Regală A României prin ruperea oricărei legături cu Casa de Hohenzolern. Am trăit ziua când visul Regelui Ferdinand a devenit realitate şi avem în sfârşit o Casă Regală Românească. De acum se deschide o pagină nouă în istoria regalităţii întrucât nu mai avea rost în secolul al XXI-lea să existe o legătură dinastică faţă o casa regală germană. Majestatea Sa Regele Mihai este român, născut în România, la fel ca oricare dintre noi. Avem însă datoria morală de a-l sărbători pe singurul om de stat din lume care a ajuns la 90 de ani şi care a supravieţuit 83 de ani de la încoronarea sa. Pentru a-l celebra cum se cuvine pe acest Om De Stat pe 10 mai la ora 11.55 am luat parte, împreună cu zeci de bucureşteni, la ceremonialul de lansare a cărţii Lumea regelui, apărută la Editura Polirom. Cartea este o antologie atipică şi surprinde opinii a diferite persoane despre Majestatea Sa începând cu preşedintele Henry Truman şi sfârşind cu studentul Vlad Badea. Emoţionate sunt portretele Majestăţii Sale conturate de către:
-Majestatea Sa Regina Ana,
-Alteţa Sa Principesa Margareta,
-Alteţa Sa Principele Radu,
-Alteţa Sa Principesa Elena,
-Alteţa sa Principesa Irina,
-Alteţa Sa Principesa Maria,
-Aleteţa Sa Principele Nicolae.
Acestea sunt persoanele care cunosc cel mai bine latura umană a Majestăţii Sale şi care care ne asigură că Majestatea Sa este un om bun care îşi iubeşte familia dar care suferă din prea multă dragoste de ţară şi iubeşte cu dăruire naţia română şi pământul românesc.
În ansamblu cartea arată că Majestatea Sa este un adevărat om de stat pentru toate anotimpurile începând cu perioada războiului când a avut curajul să se opună nemţilor, continuând cu o coalizare a rezistenţei exilului împotriva comunismului iar în aceste zile ale democraţiei originale amintindu-ne că nimeni nu are dreptul să dispreţuiască poporul român.
Istoria Casei Regale A României este de fapt istoria formării naţiunii române: ne aminteşte de unde am pornit ca naţiune şi ne asigură că speranţa viitoare stă în leadershipul regalităţii care garantează democraţia şi statul de drept iar astfel putem fi siguri că vremurile întunecate a dictaturii nu vor veni şi că nu vom fi, cum scria cronicarul din vechime, sub vremi. Să sperăm că vom trăi acea zi emoţionantă când la Mănăstirea Curtea De Argeş va fi reinstaurată monarhia! Sa ne trăiţi întru mulţi ani în pace şi onor, Majestatea Voastră întrucât în aceste zile de criză … avem nevoie de înţelepciunea seniorială a Majestăţii Voastre!
Adriana Mihaela Macsut şi Ştefan Grosu
Leave a Reply