Fanuş Neagu, stăpânul metaforei, a trecut în eternitate

Îngerul a strigat iar scriitorul Fănuş Neagu ( 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul Brăila; d. 24 mai 2011, București ) este acum doar o amintire şi ne priveşte pe noi cei care l-am iubit de undeva din vămile văzduhului. trecut în eternitate la Spitalul Elias după o lungă suferinţă cauzată de un nemilos cancer. Frumosul nebun al marilor oraşe, stăpânul metaforei, care are fi meritat poate Premiul Nobel, a amuţit acum şi se va odihni pe o alee din Cimitirul Bellu.
,,În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn” la Teatrul Nottara din București. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/F%C4%83nu%C8%99_Neagu)
În calitate de cititor care a avut bucuria de a lectura fascinantele lui scrieri pot rosti să aibă parte de o binecuvântată odihnă în braţele lui Dumnezeu.
Iată şi anunţul familiei: ,, Marele scriitor va fi înmormântat joi la Cimitirul Bellu Ortodox
Stela, soţie, Anita, fiica şi Cornel, ginere, anunţă încetarea din viaţă, marţi, 24 mai, a scriitorului Fănuş Neagu, membru al Academiei Române, născut la 5 aprilie 1932. Trupul neînsufleţit va fi depus miercuri, 25 mai, de la orele 13:00, la Uniunea Scriitorilor (Casa Monteoru). Înmormântarea va avea loc joi, 26 mai, la cimitirul Bellu Ortodox, la orele 14:00. Cu profundă recunoştinţă, familia mulţumeşte încă o dată întregului personal al Spitalului Elias pentru sprijinul acordat.”
FOTO http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://flaviusobeada.files.wordpress.com/2010/01/fanus-neagu-foto-karina-knapek-jurnalul-national.jpg%3Fw%3D324%26h%3D215&imgrefurl=http://flaviusobeada.wordpress.com/2010/01/11/doruri-bandajate-fara-ecou/&usg=__03FRAbGTeK7sAm6l8ZlTis76BSA=&h=215&w=324&sz=8&hl=ro&start=93&zoom=1&tbnid=4OL2iZKmrLIpfM:&tbnh=88&tbnw=133&ei=SL7cTY2pE8XLtAbz3pHtDg&prev=/search%3Fq%3Dfanus%2Bneagu%26hl%3Dro%26sa%3DG%26biw%3D1280%26bih%3D525%26tbm%3Disch0%2C1745&itbs=1&iact=hc&vpx=119&vpy=190&dur=95&hovh=172&hovw=259&tx=107&ty=103&sqi=2&page=5&ndsp=24&ved=1t:429,r:16,s:93&biw=1280&bih=525
Ar fi de remarcat un articol excelent scris de către Flavius Obeada
http://flaviusobeada.wordpress.com/2010/01/11/doruri-bandajate-fara-ecou/

Published in: on May 25, 2011 at 8:40 am  Comments (5)  
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: https://adymacsut.wordpress.com/2011/05/25/fanus-neagu-stapanul-metaforei-a-trecut-in-eternitate/trackback/

RSS feed for comments on this post.

5 CommentsLeave a comment

  1. Inca nu am invatat sa stiu despartirea venita din “plecarea la stele”! De 13 ani am trait cu bucuria, admiratia, increderea ca omul de neegalat Fanus Neagu poate citi macar mesajele trimise in zile frumoase, atunci cand dorul de ” domnul profesor ” imi coplesea sufletul.O voi face de acum in gand ! Si va zambi cu siguranta din mijlocul fratilor ” de la Mogosoaia “, plecati nedrept de devreme sa scrie ingerilor. A ascultat, a invatat si a ajutat generatii cu neconditionarea pe care doar un parinte o are in suflet.
    Ramanem vinovati pentru tristetea cu care a plecat de la noi! Pentru nefericirea ca ne-a lasat atat de …nefericiti! A iubit oamenii si l-a durut toata durerea noastra ! Prea mult pentru un suflet si prea putin pentru ceea ce am fost datori sa ii oferim fiecare.
    De astazi mai plangem cu un nume ! De astazi , nici unul dintre noi nu va avea sansa imensa pe care am trait-o cu bucurie atatia ani, aceea de a rosti: MULTUMESC, DOMNULE PROFESOR ! Dar este poate singura data cand imi lipseste puterea acelui dureros si fara intoarcere: ADIO!
    Suntem mai saraci cu o MINUNE ! Am pierdut toti un om, un maestru al cuvantului si al iubirii, un exemplu unic a carui copie nu se va intoarce prin nimeni, niciodata!
    Dar ne va ocroti drumul cu aceeasi sinceritate, dragoste si speranta care il va insoti si in ceruri! Lacrimi, tristete, durere pentru tot ce insemnati, DOMNULE PROFESOR!

    • A plecat trist dintre noi .. dar sper sa isi gaseasca acolo in ceruri linistea. A murit trupul cu trupul Fanus Neagu .. dar spiritul lui este inca prezent prin cartile care ni le/a lasat. Iti multumesc mult pentru acest frumos comentariu. Nu l-am cunoscut personal dar i-am iubit opera! Ii multumesc .. ca prin scrierile lui mi-a facut viata mai frumoasa.

    • Aveti amintiri foarte frumoase. Ma bucur ca ati scris aici despre ele!

  2. Dumnezeu sa il ierte!

    • S-a dus acum sa scrie pentru ingeri.


Leave a reply to adymacsut Cancel reply