Isterie în Coreea de Nord

Coreea de Nord îşi plânge astăzi zeul preşedinte. Recent a murit Kim Jong-Il (16 februarie 1941-
17 decembrie 2011) şi s-au declarat 13 zile de doliu naţional. Este fiul unui alt dictator numit Kim Ir Sen ((n. 15 aprilie 1912, d. 8 iulie 1994). Asemenea tatălui său, Kim Jong-il s-a bucurat de privilegii absolute și a avut un extraordinar cult al personalității în Coreea de Nord, unde Kim a fost venerat ca un erou, mare om politic, un “om măreț, regele-zeu”.Dictatorul savura coniac Hennessy în valoare de peste 700 000 dolari anual, în condițiile în care un om de rând câștigă doar 900 dolari anual.
Învăluită în parcă în ceaţă, familia Kim de la Phenian conduce statul comunist încă din anul 1948 şi cu o mână de fier forţează cetăţenii să sufere de foame şi să le aducă omagii precum unor zei.
Succesorul este fiul cel mic al lui Kim Jong-Un , şcolitit în Elveţia, în vărstă de 27 de ani.
Privesc cu durere filmele de jale din Coreea de Nord. Manifestări asemănătoare au avut loc şi în România la moartea lui Stalin şi a lui Ghe. Ghi. Dej. Ştiu din povestirie bunicilor şi părinţilor ă oamenii jeleau atunci cu disperare pe străzi. O teribilă jelanie de stat a avut loc şi la moartea lui Mao Tze-tung, un dictator care a distrus naţiunea chineză. Trebuie să aduc însă un omagiu luptorilor pentru libertate Tiannanmen. De ce au fost ucişi în 1989 oameni care au demonstrat paşnic pentru libertate şi democraţie în China şi în România?
Mă gândesc că dacă în decmbrie 1989 nu ar fi căzut regimul ceauşist am fi avut şi astăzi parte în Romănia de scene asemănătoare ca în Coreea De Nord. Nu spun că acum avem de un regim perfect însă nu trăim totuşi în întunericul de dinainte de 1989.
Mă rog ca o revoluţie să izbucnească în Coreea dar şi în China. Sufletul meu este îndurerat când văd condiţiile cumplite în ca vieţuiesc oamenii din ţara supranumită ţinutul dimineţilor liniştite. Cum îşi permite acest clan Kim să supună la chinuri de neimaginat un popor întreg?

Advertisement

Mălina Olinescu a păşit în gol

In memoria Mălina Olinescu

„Pot să zbor, dacă vreau, ating un nor. Sunt un fulg aprins de dor“, cânta Mălina Olinescu prin versurile unui şlagăr care a încântat iubitorii de muzică. Aceste versuri pot fi din nefericire şi leitmotivul vieţii ei.

Artista a fost găsită pe 11 decembrie ieri-noapte, fără suflare, pe asfaltul din faţa blocului, într-o baltă de sânge. Echipajul SMURD, chemat de un bucureştean în zona Gara de Nord la ora 01, încercat să o resusciteze pe Mălina Olinescu preţ de 30 de minute. Timp de 30 minute s-a încercat resuscitarea ei. Ziarele au comentat acest eveniment trist şi au încercat să găseasă o explicaţie pentru sfârşitul tragic al Mălinei Olinescu. Părea o persoana împlinită: avea spectacole şi să se căsatorească. Destinul ei seamănă cu cel al Mădălinei Manole. Erau amândouă sensibile .. poate chiar prea sensibile spre a putea rezista într-o lumea prea rea. Sufletele lor erau chinuite de furtuna depresiei.

În ceruri se pregăteşte un spectacol

http://www.youtube.com/watch?v=WNW18Rip67o
La sfârşitul acestui an au trecut în eternitate patru nume grele ale cinematografiei româneşti:
-Mihnea Gheorghiu (n. 5 mai 1919, București – d. 11 decembrie 2011);
-Alexandru Tocilescu (n. 27 iulie 1946 – d. 29 noiembrie 2011, București)
-Andrei Blaier (n. 15 mai 1933, București — d. 1 decembrie 2011)
-Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, București, România d. 25 octombrie 2011, Munchen, Germania).
Le aduc prin această postare un omagiu şi le mulăumesc că au existat. Activitatea lor cinematografică mi-a adus clipe de bucurie în viaţă. Cei patru reprezintă o epoca a maeştrilor care au facut o artă din cinematografia românească. Sper ca vor avea disipoli.