Sighișoara Medievală 2012

În perioada 20-22 iulie a avut loc ediția cu numărul XX a Festivalul Medieval de la Sighișoara. Ediția din acest an s-a desfășurat sub patronajul Alteței Sale Principesa margareta a României. Manifestarea a debutat cu Parada Cetăţii, la care care au luat parte toate ordinele cavalereşti, domniţe, trubaduri şi trupele de muzică medievală. Din cauza referendumului pentru demiterea preşedintelui României, durata s-a redus de la 10 zile, la trei zile, iar programul a suferit mari modificări și din nefericire âteva spectacole nu au mai avut loc. În acest sens, nu a mai avut loc grandiosul spectacol Ioana D` Arc precum și făurirea spadei Transylvanian Excalibur.

Un episod important din cadrul manifestării a fost ceremonia prin care preşedintele subcomisiei Premiului Europei din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Sir Alan Meale şi primarul oraşului german Hunfeld, dr. Eberhard Fennel, au înmânat Primăriei Sighişoara, sâmbătă 21 iunie Premiul Europei 2012

Timp de trei zile, Sighișoara a virbrat pe ritmuri medievale, fiind i nsufletită de către turnire ale ordinelor cavalereşti din Sighişoara din Bulgaria, Ungaria şi România (Ordinul Cavalerilor Chigot din Bulgaria, Ordinul Cavalerilor Crux Alba din Ungaria, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu Mureş şi Ordinul Cavalerilor ArtGotica din Sibiu) şi spectacole de an Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală, care va avea loc în perioada 20-22 iulie, s-a contopit cu Festivalul ProEtnica, .Pe lângă cavaleri și domințe, turiniruri și muzica medievală, veche cetate a fost animată și de către formaţii populare aparţinând maghiarilor, ucrainenilor, germanilor, bulgarilor, grecilor, croaţilor, rutenilor, sârbilor.

A consemnat Adriana Mihaela Macsut

Foto Ștefan Grosu

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements
Published in: on July 27, 2012 at 6:31 pm  Leave a Comment