Patimile carnale au stâpânit lumea din vremurile apuse și până astăzi. Ei bine, romanul ,,Târg uitat de Dumnezeu”, scris în stil balzacian de Móricz Zsigmond, născut pe 29 iunie 1879 la Tiszacsécse și trecut în eternitate la Budapesta pe 4 septembrie 1942 și care face parte din curentul realist, prezintă o poveste dintr-un sat din pusta maghiară, în care parcă nu se întâmplă nimic, dar care până la urmă ajunge să fie devorat de patimile iubirii carnale. Cartea începe cu neliniștea învățătorului Veres care își caută cu înfrigurare nevasta tânără și frumoasă prin sat și care nu știe ce sa facă pentru că acasă îl așteaptă un oaspete (un diacon) care este singur: ,,Da unde s-o fi dus oare nevastă-mea? Bietul diacon stă de unul singur și ne așteaptă” (nu erau telefoane mobile pe atunci). Începe să o caute prin sat. Surâde când o întâlnește pe nevasta vajnică a mototolului cizmar Maleczki, o negustoreasă aprigă de care nu puteai scăpa până nu cumpărai ceva: ,,într-adevăr dacă voiai să scape de pârjolul celor sapte iaduri, cumpărătorul nu ieșea cu mâna goală”. Căutarea nevestei îl duce către colorată piață satului, unde scoate o țigară și întâlnindu-l pe colegul lui, suplinitorul Bardocz, îi cere un chibrit. De fapt, este doar un pretext spre a lăuda cu minunăția de ,,brichetă automată”. Supliniorul ar fi vrut să îl ignore pe acest ,,subdirector… care-l trata ca un câine”, dar nu are cum, așa că încearcă să schițeze un zâmbet: ,,ce copilărie, mai văzuse el”. Suplinitorul este enervat și de faptul că îl întreabă unde este nevasta, dar încearcă să fie politicos cu superiorul lui:
,,Nu-i acasă?
Nu.
Curios.”
În drumul lui prin piață, îl salută curtenitor pe primar ,,ridicându-și pălaria”, iar apoi simte nevoia să aibă un dialog cu Rozika, fata tutungiaoicei și fosta ei elevă. Se laudă și la ea cu bricheta și află că a fost tras în piept cu prețul și că nevasta lui n-a trecut prin piață: ,,Eu aș fi văzut-o, că stau de la prînz aici (…) Poate a luat-o pe ulicioară”. Îl întâlnește și pe frizerul Pecsenye care-l invită să se bărbierească. Învătătorul simte vevoia să-i spună pațănia lui cu bricheta: ,,Cinzeci de coroane am dat pe ea. La tutungerie se vinde cu doar cinzeci de filieri”. Frizerul mimează compătimirea, deoarece ,,negustorul, tot negustor rămâne”. Binențeles că drumul îl poartă și spre cârciumă unde bea o bere cu poftă, zâmbind către frumoasa casieriță, apoi pe drum își întâlnește nevasta plecată în căutarea lui: ,,diaconul… așteptă în bibliotecă”. Ajuns acasă, învățătorul simte pacea unui cămin conjugal: ,,ce poate fi mai bine decât acasă”. Diaconul și învătătorul discută și ajung să se îmbete, dar femeia nu protestează pentru că era deja obișnuită cu bărbați beți: ,,văzuse … în copilarie…pe tatăl ei beat”. Bărbatul ei reușește să ajungă singur în pat, dar diaconul nu mai este în stare să plece, așa că femeia îl ajută să ajungă în camera unui elev: bărbatul beat încearcă să o posede și ,,în acea clipă simți un deliciu înfiorător”, dar se reculege și îl dă la o parte.
Învătătorul face parte din lumea bună a târgului și la o altă petrecere participă și judecătorul. Profitând de absența soțului plecat să îi ceară socoteală bătrînul preot care îi făcuse avansuri frumoasei lui soții, femeia se lasă abandonată în brațele judecătorului: ,,femeia întoarse spatele lumii fără să îi mai pese”. Căsnicia cu învățătorul bătrân e doar de ochii lumii, pentru că aceasta e destul de mitocan și indiferent:
,,Cum și îndrăznit să mă nenorocești toată viața?
Nu văd de ce ai fi tu nenorocită?!
De ce?
Văd că toată viața ai petrecut. (…)
Ah, ce fericire.”
Judecătorul tînăr și burlac, e totuși un crai în sat și curând după vizita la învățător, este prins de notar în pat cu nevasta lui: ,,Notarul se întoarce noaptea acasă și o surprinde noaptea în pat cu judecătorul. (…) Și măgarul acela de tânăr … se repede la fereastră… și se zdrobește de lemne”. Învătătorul se simte o vedetă pentru că toți îl întreabă dacă nu a văzut ceva straniu, când judecătorul a fost în vizită: ,,N-am vrut să îl las să plece. (…). Ba chiar i-am spus: Domnule judecător nu fi încăpățânat ca un catâr.” Cartea se încheie sec cu gândul de ușurare al învătătorului că judecătorul nu a sedus-o pe nevasta lui: ,,Ei bine că nu a pățit nimic nevasta-mea. De ceilalți nu îmi pasă”. Bătrânul învătător are și el neliniștea lui existențială și nu înțelege de ce este numit Bovary.
Căsătorii aranjate ale fetelor tinere cu bărbați bogați există și astăzi. Nevasta e tânără, iar învătorul Veres a luat-o doar pentru frumusețea ei, iar ea l-a acceptat pentru că era bogat. Romanul ,,Târgul uitat de Dumnezeu”, scris de Móricz Zsigmond, arată zbaterile și patimile unei neveste tinere: banii nu pot să îi adoarmă instinctele și patimile carnale – prin urmare este un subiect actual și incitant.
My Blog 