La plimbare prin pădurea Busscaco

Mănăstirea Bussaco din Portugalia a fost construită de către călugării carmelitani în decursul secolului al XVII-lea şi a fost destinată a fi un loc de penitenţă. Este înconjurată de Pădurea Bussaco (Floresta do Bussaco) care de fapt nu este doar o pădure ci un enorm parc dendrologic, având 104 hectare, împrejmuit cu ziduri medievale şi îngrijit cu atentie de călugarii stabiliţi aici cu multe secole în urmă. Au fost aduşi copaci exotici din toate colţurile lumii iar astfel a fost făcută o splendidă gradină botanică.
De precizat că în acestă zonă a avut loc în 1810 bătălia în care armata anglo-portugheză condusă de către Ducele de Wellington a învins oastea franceză a lui Napoleon (27 septembrie 1810, în timpul Războiului Peninsular).
În 1885 fost construită aici o reşedinţă pentru familia regală care în 1917 a fost transformată într-un hotel de lux.
Doris şi Dan Izvernariu au făcut a călătorie în această zonă şi au avut bunăvoinţa să ofere pozele pentru citorii acestui blog!
Doris Izvernariu precizează că acest loc a fost disputat în numeroase bătălii şi că fost iniţial o închisoare-penitenţă cu regim foarte dur.
Ar mai fi de adăugat istoria cuceririi franceze, a recuceririi portugheze şi regimul dur al penitenciarului; căsuţele de piatră ce le vezi în pădure sunt de fapt chilii izolator-temniţă, aici se primea odată la săptamână o bucată de pâine şi apă. Se spune ca fiecare chilie temniţă avea clopotul ei şi la o anumită oră suna clopotul mare al …mănastirii după care fiecare încarcerat avea obligaţia ca pe rând să îşi sune clopotul chiliei pentru ca persoanele aflate jos în mănăstire să ştie câţi au mai rămas în viaţă în acea zi.

Advertisement

Popas la Slanic Prahova

Situată la 400 m altitudine, stațiunea balneoclimaterică Slanic Prahova este înconjurată de către dealuri cu păduri de stejar și livezi de pomi fructiferi. Este recunoscută precum un  loc al unor importante exploatari miniere fiind una din cele mai mari din Europa. Dar aici se  găsesc numeroase izvoare de ape cloruro-sodice tămăduitoare. Unele dintre ele au format în gropile vechilor saline lacuri (Baia Baciului, Baia Verde, Baia Rosie), întrebuințate  pentru tratament balnear, dar și ca ștranduri. Stațiunea beneficiază de un climat colinar cu veri plăcute,  cu tem- peratura medie a luniilor de vară de 19oC și ierni relativ blânde cu media temperaturii este de -3,5oC. Începuturile localității  sunt legate de spătarul Mihai Cantacuzino, care realizând ca în re- giunea Slanic Prahova exista un zăcământ de sare a intuit potentialul economic  și a cumpă- rat în anul 1685  moșia Slanic spre   a deschide aici o  mină.  Prin zapisul de atunci s-a   con- semnat  tranzacția cumpărării moșiei din 1685 și mențiunea  ca la Teișani (5 km est de Slănic) au existat înainte de acest an, vechi ocne de sare, de adâncimi minore. Prin docu mentul   datat din 1685 (7193) Aprilie 20 se arată ca  moșnenii din Slănic    vând spătarului Mihail Cantacu- cuzino “… jumatate din preste tot hotarul cu tot locul cu sare, unde este a se face ocna…”, cu 700 de talere. – (Colecția Academiei Române ). Prima exploatare s-a amenajat în anul 1688 pe Valea Verde, iar între anii 1689-1691, spă- tarul Mihai Cantacuzino a  mai construit și  exploatările de la Baia Baciului. În anul 1713 spă- tarul Cantacuzino a cedat  Manastirii    Colțea din Bucuresti cu  titlu de donație moșia   sa din Slănic împreună cu ocnele de sare. În  Baia    Baciului  extragerea sării  s-a facut din sec. al XVII-lea exploatarea sării s-a facut la Baia Baciului. Despre celelalte băi adică  Baia Verde și  Baia Dorobântești nu sunt prea multe informatii documentare . Se menționează în documente  că erau în forma de clopot, marturie fiind  așa-zisele pâlnii de scufundare de la locul acestor exploatări.  Se atestă documentar exploatarea sării in prima parte a sec. al XVIII-lea din oc- nele: Baia Verde, Baia Baciului (1800-1854), Ocna din Vale (1819-1865) și Ocna din Deal (1838-1865), utimele două fiind   atestate documentar    din 1847. Din 1865 s-a    trecut la ex- ploatarea sării în mina “Sistematica” din zona Voinoaia. Aceasta exploatare a  reprezentat un salt în mineritul sării de la Slănic, deoarece s-a   trecut de la   exploatarea   tip “clopot” la cea “sistematică în  mai multe camere”. Prezența apelor de infiltrație și calitatea slabă a sării a dus la reexploatarea Ocnelor din Deal si Vale (1875-1881), din 1881  deschizându-se  și mina Carol (Principatele Unite), ce a functionat timp de 61 de ani, pâna în 1935 iar  din anul 1912 amenajându-se mina Mihai  rebotezată către regimul comunist 23 August. De precizat că încă din 1912 s-a introdus iluminatul electric în mina Mihai, iar din 1931 metoda de exploatare s-a perfectionat prin folosirea havezelor de tăiat sare și a explozibililor pentru derocare, eliminând astfel  operatiile manuale de tăiere și detașare a brazdelor. În 1943 s-a făcut trecerea  la o nouă exploatare globală numită  Unirea. Din această    exploatare s-a extras sare   pâna în 1970 când ex ploatarea s-a mutat în mina Victoria, iar din 1992 s-a extras sare doar de  la exploa- rea rezervelor din câmpul Cantacuzino. Frumusetea impresionantă cadrului natural precum și  particularitățile climatului local plă- cut determinate de către  situarea  în vatra unui bazin depresionar încadrat de  culmi montane sunt premizele pentru   o vacanță placută.  Un popas la   Slănic Prahova  este așadar binevenit și reprezintă un refugiu, departe de lumea   dezlănțuită. O clipa de răgaz aici chiar și pentru o simplă șuetă la cafea este o amintire care rămâne în suflet.

Lebede

Intr-o zi fierbinte de august am mers intr-o plimbare in Parcul Cismigiu. Am cautat umbra vechilor copaci din arcul indragostitilor. Nu era asa de multa aglomeratie. Lebedele albe si negre se plimbau gratioase pe lac. Indragostiti de toate varstele se plimbau iar in ochii lor stralucitori aratau ca in iubire nu conteaza varsta. Am intalnit chiar si un cuplu de unguri, trecuti de prima tinerete. Se bucurau si ei de frumusetea gratioaselor lebede

Atlantikron la 20 de ani

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=44118

In perioada 31 iulie – 9 august a. c., a avut loc la  Capidava, sub genericul “Atlantykron _ unde fictiunea devine realitate”, cea de-a XX-a editie a Academiei de Vara pentru Tineret, Stiinta, Viitorologie si Science Fiction. Acest program este realizat impreuna cu “World Genesis Foundation” din SUA, Centrul pentru Studii Complexe, Societatea de Stiinta “Cygnum” din Suceava, Fundatia “SocRaTe” si Asociatia pentru Sport si Cultura din Bucuresti. Sunt asteptati sa participe peste 400 de tineri din toate zonele tarii, precum si din SUA, Germania, China, Rusia, Thailanda, Republica Moldova, selectionati de catre organizatori, si care vor avea ca invitati personalitati de marca ale culturii si stiintei din Romania, Germania, Rusia, Italia si SUA. Programul “Atlantykron” se desfasoara de 20 de ani si a suscitat un interes deosebit pentru mass-media, televiziuni, posturi de radio, grupuri de presa sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate carti, au fost realizate filme. (I.Z.) Evenimentul s-a desfasurat  pe o insula de pe Dunare, in apropiere de satul si ruinele antice romane Capidava, transformata, vreme de zece zile in fiecare vara, intr-un loc magic. Insula a fost ,,descoperita” de catre Sorin Repanovici, iar in anul 1990, vreo douazeci de tineri ciresari din Cernavoda, Craiova, Bucuresti, indragostiti de natura si aventuri science-fiction au venit la prima editie a taberei, in conditii de salbaticie, fara curent electric, in corturi. In acest colt de rai, pe o insula din mijlocul Dunarii, s-au reunit atunci, in 1990, intr-o tabara de corturi, departe de virusul civilizatiei, cativa tineri muschetari SF-isti: Sorin Repanovici, Felix Moga, Mariana Gencarau, Pompilian Tofilescu, Aida Gusan, Jeni Carp, Alina Popov, Adrian Gasnac, Simona Vladareanu, Adrian Taracila, Dan Ninoiu, Adrian Rosianu , Adriana Macsut, dar si veteranii SF-isti: Alexandru Mironov, Aurel Carasel, Ion Ilie Iosif, Ovidiu Petcu. Visul a continuat si au aparul bacurile, curentul electric, iar tabara a devenit internationala, transformandu-se intr-o adevarata scoala unde se construieste viitorul. S-au adaugat nucleului initial: omul de radio Stefan Ghidoveanu, profesorul de stiinta complexitatii Florin Munteanu, Dan Milici, specialistul in filosofia ingineriei, fratii Adrian si Ionut Banuta, precum si Cristian Pamfilov (Pif), Mihaela Murariu Mandrea, pictorul Aurel Manole, Traian Badulescu, reputatul fizician David Anderson etc. Din nefericire, insa, la editia cu numarul 20, ne privesc din vesnicie: Simona Vladareanu (adolescenta romantica din nucleul initial, prea devreme rapusa de cancer); Dan Merisca, scriitorul SF cu cei mai multi fani ( mort si el prea tanar, in conditii nedeterminate, se pare, electrocutat; de mentionat ca, in urma cu cativa ani, Sorin Antohi ii cerea iertare prietenului sau, Dan Merisca, despre care scrisese rapoarte catre Securitate in timpul liceului…, dar marturisirea a venit prea tarziu); Paul Rosner (presedinte al Federatiei Americane de kickboxing, plecat in lumea vesniciei, acum o saptamana). Veniti pentru prima oara pe “Atlantykron”, in 2008, sotii Camelia si Cristian Ungureanu s-au molipsit si ei de “virusul” SF. Stefan (Bak) Grosu se poate numi de acum “veteran”, deoarece a fost prezent la editiile din 2005, 2006, 2008. Desi nu mai este la prima tinerete, Stefan obisnuieste sa spuna ca a regasit aici spiritul adolescentei. Un neajuns teribil al editiei a fost insa o invazie nemaivazuta a tantarilor: cica tantarul autohton a suferit o mutatie genetice prin combinarea cu tantarul african. Peste cei 300 de partcopanti s-au abatul in roiuri tantarii devoratori. Invazia insa nu a dis la inchiderea taberei. Cum a spus unul dintre veterani, Aurel carasel, aceasta editie a fost un parastas al tanarilor omorati in cei 20 de ani. La revedere Atlantikron nr 20 … si acum gandurile se indreapta spre atlantikron nr 21. ADRIANA MACSUT SI STEFAN BAK GROSU

Atlantykron la 19 de ani

Atlantykron la 19 ani

A fost odată un vis al unor tineri cireşari îndrăgostiţi de literatură ştiinţifico – fantastică. A mai fost odată  o insulă sălbatică, ascunsă în  apele Dunării, la     20 km  de Cernavodă,

nu departe de cetatea antică Capidava şi care a fost descoperită de către un adolescent cu

ochii albaştri precum cerul senin,   Sorin    Repanovici. În acest colţ de rai, s-au reunit  în 1990,   s-au    reunit în   august   1990,   într-o    tabără   de corturi, departe de virusul civilizaţiei   câţiva  tineri  muşchetari sf-isti:    Sorin Repanovici,   Felix Moga,    Mariana Gencărău, Pompilian Tofilescu, Aida Guşan, Jeni Carp şi , cu voia dumnevoastră, autorul articolului Adriana Macsut   ( să mă ierte acei care i-am uitat)   dar şi veteranii  sf-işti: Alexandu Mironov, Aurel Cărăşel,    Ion Ilie Iosif.

Visul a continuat    şi de   la  o  tabără primitivă de corturi cu 20 de personae autohtone ( din Craiova, Slobozia, Buzău, Bucureşti)  din 1990 s-a ajuns  în august 2008 la o tabară modernă luminată, cu bar şi bac-uri  ancorate lăngă însulă, cu 400 de participanţi, de pe toate continentele.

Alături de atelierul sf există acum    seminarii de: muzică,dans, comunicare, jurnalism, ecologie, astronomie, ştiinţă, sport, pictură.  S-au adăugat nucleului iniţial omul de radio,

Ştefan Ghidoveanu, profesorul de ştiinţa complexităţii, Florin Munteanu, animatorii sf-şti,Adrian şi Ionuţ Bănuţă, ,,mama sf- istă “, Mihaela Murariu Mândrea  ş.a.

Veniţi pentru   prima  oară pe   Altantykron,     soţii Camelia şi Criştian Ungureanu s-au molipsit şi   ei de virusul  Atlantykron.     Ştefan ( Bak) Grosu  se poate numi de acum veteran deoarece    a fost     prezent la ediţiile din:2005,2006,2008.      Deşi nu mai este la vârsta adolescenţei, Ştefan obisnuieşte să spună ca a regasit aici spiritual adolescenţei.

Atlantykron a devenit, aşa cum obişnuieşte, să spună omul de suflet al manifestării,

Sorin Repanovici o adevărată  şcoală e vară iar deviza de anul acesta a fost The Next Generation.

Adriana Mihaela Macsut

Popas la Sarata Monteoru

Vremea este caldă încă și  nu mai este înăbușitor de fierbinte ca in zilele verii. Căldura molcomă cheamă la drumeție. Sărata Monteoru este un loc de ragaz bine venit în aceste zile când încă frigul nu a venit și încă se mai simte dorul dre ducă din vacanța de vară.

Sarata Monteroru este o localitate stăveche fiind pentru prima data atestată documen – tar într-un document emis de Domnul Tarii Romanesti din perioada 1482-1496. Încă din acele vremuri de mult trecute era un loc de odihnă și de leac. Pentru odihnă și tratament cu apă bal- neară obișunuiau sa vina aici boieri pentru odihna Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Spiru Haret, etc.
Comerciantului grec Grigore Stavri, cel ce avea sa devina in ani boierul Grigore Constantinescu Monteoru,  a fost cel care a ridicat  localitatea Sărata Monteoru la rangul  de stațiune balneoclimaterică. Dar transformarea în stațiune  are însa o istorie pentru boierul Monteoru a făcut totul treptat pe măsură ce dobandea capital. Astfel în 1870 a construit   gara, numită de catre el Monteoru. Un an mai tirziu (1871) a ridicat prima fabrica de ulei mineral din Româ- ania. În anul 1880, Grigore Constantinescu Monteoru a devenit proprietarul exclusiv al ex- ploatărilor de petrol de la Monteoru unde extracția se facea printr-un sistem complicat de galerii cu sonde verticale si orizontale) și care era a patra de acest fel din Europa. A cedat  în 1887 drepturile de exploatare consortiului Offenheim Singer Co. Acum mina de petrol a ră- mas unica de acest fel  din Europa si a devenit muzeu Dar abia în 1890, sfatuit de Dr.Guyenot,    medic consultant la Aix des Bains (Franta), Grigore Constantinescu Monteoru a început ame jarea unui stabiliment balnear de toata frumusețea, ajutat fiind de arhitectul german Eduard Honzik. 1 iulie 1895  a marcat  inaugurarea oficiala a stațiunii balneare care avea nenumarate hoteluri, așezaminte de tratament, casino și strand iar proprietarul visa să o transforme într-o statiune de notorietatea celei de la Karlovy Vary.

Desi peisajul este  superb lasa însă impresia unei statiuni uitate si neingrijite Peste vechile hoteluri, biserica, gara și conacul Monteoru patina timpului și-a pus amprenta dar autorită țile nu par deloc preocupate de vreo renovare. Au aparut cateva pensiuni si un hotel de patru stele. Doar vara când strandul cu apa sarata este deschis stațiunea prinde viață.Culmile muntoase împadurile cu frasin, stejar, brad au o frumusețe tulburatoare iar acum la ceas de toamnă frunzele copacilor au culorile curcubeului  iar peisajul pare ireal, de parcă ar fi desprins dintr-o poveste.La ceas de toamnă, Sărata Monteoru, este un loc de popas … , departe de agitația ora-șului  și  unde se poate respira aer proaspăt.

Adriana Macsut

Popas la Buzias

În aceste frumoase zile de toamnă un popas la Buziaș reprezintă  de relaxare prin care se poate fugi de agitația citadină.

Buziaş  este un oraşel în judeţul Timiş, Banat, România, având populaţie de 7.772 lo- cuitori (2002). Este menţionată în documente pentru prima dată de către Carol I al Ungariei într-un document din 1321  iar anul 1956 este oras Situat în vestul Româ-niei este  la 30 km de municipiul Timişoara şi  la 23 de km de municipiul Lugoj, fiind legat de ambele  locații fiind legat prin drumul judeţean DJ 592 şi prin calea ferată Timişoara-Buziaş-Lugoj. Zona este  cunoscută încă de pe vremea romanilor cu denumirea de Ahibis dar atesta tarea docu- mentară efectivă este din secolele al XIV  lea-  al XV lea.
Condiţiile naturale favorabile reprezentate de catre climat bland și bogatele izvoare de ape minerale  au facut din Buzias un   centru balnear   recunoscut de  la începutul secolului al XVIII lea.  Apele minerale sunt valorificate pentru tratament încă din anul 1811, de către bal- neologul român Gheorghe Ciocârlan. Din anul 1816 începe  amenajarea primelor izvoare  iar  construcția bazele staţiunii  balneare  debutează  1819 dar de abia în 1839 este declarată sta- ţiune balneară. Între anii  1903 – 1907 sunt forate 12 izvoare de adâncime şi se construieşte fa- brica de îmbu teliere a apei minerale. După Unirea Banatului cu România, se pastraza statutul de staţiune balneară și devine reședință de plasă Din 1956 fiind oras, începe, sub avântul revo- luției  comuniste a industrializării se  diversifică acvtivitătea  economică iar   populația crește . Se construiesc cartiere de blocuri,  vile şi hoteluri pentru  staţiune. Apele minerale  de la  Bu- ziaş sunt folosite pentru tratarea multor boli dar sunt şi îmbuteliate şi comercializate ca ape minerale de larg consum. Există aici un centru model pentru tratarea diabetului la copii. Se amelioreză afecținile circulatotrii, cardiovasculare.
Deosebit este însă parcul stațunii cu copaci vechi de vreo două secole. Parcul dendro- lodrologic din Buziaş, cu o suprafaţă de 20 hectare are multe specii rare de copaci, cel mai im- por tant fiind Platanul d  e la 1812. Un punct der atracție îl  constiuie   și simpaticele veverițe care aleargă prin parc.
O plimbare prin acest parc secular este binevenita în orice anotimp. Primavara, vara, toamna, iarna acesti copaci vehi din parcul Buzias au un chipuri semețe de  frumusețe tulb- rătoare Superba traversă de lemn, una dintre cele mai lungi din Europa ocolește parcul așa ca promenadă poate avea loc chiar daca ploua sau ninge.              Plimbarea prin parcul secular  și traversa de lemn precum și cazarea în veche vilă balneară din parc sunt parcă o poartă în timp spre vremea trecută când veneam aici la tratament balnear domnițe cu crinoline și umbreluțe și domni cu redingotă, frac si joben. Adriana Macsut și Ștefan Bak  Grosu