Urbea băimăreană a găzduit recent trei zile de conferinţa internaţională dedicată cunoaşterii şi acţiunii. Evenimentul a reunit peste 130 de invitaţi, cadre universitare, cercetători şi doctoranzi, de la 20 universităţi europene din Belgia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Norvegia, România, Vatican, Ungaria. Referenţii și-au prezentat cele mai noi studii științifice în cadrul Conferinței Internațională Knowledge and Action, organizată de către Academia Română, filiala Iași, în parteneriat cu Universitatea de Nord din Baia Mare
Raportarea la credinţă a marcat trecerea la ultima zi a dezbaterilor (ziua a treia) care a avut loc la Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei, dedicat victimelor regimului comunist.
Închisoarea Sighet a fost construită în 1897 de către administrația austro-ungară, fiind destinată pentru deţinuţii de drept comun. Puterea dictatorială comunistă a transformat-o înntr-un lagăr pentru exterminarea deţinuţilor politici. Inchisoarea Sighet reprezintă un loc de detenţie supranumit negru al comunismului, fiind destinată îndeosebi pentru exterminarea elitelor Romaniei, atât culturale şi naţionale, cât si religioase. Semnificativă pentru modul în care erau tratate elitele atunci este notificarea după certificatul de deces a Academicianului Gheorghe Brătianu (mort la Sighet în urma bătăilor administrate): academician, istoric şi om politic figurează fără ocupaţie. Aici a fost exterminată generaţia politicienilor care au înfăptuit unirea de la 1918.
Iuliu Maniu s-a numărat printre victimele exterminate. În semn de batjocură osemintele lui au fost aruncate într-o groapă comună, fără sicriu şi fără o cruce la căpătâi. Mormântul lui este şi astăzi neştiut. Nu are nici casă memorialaşi nici macar o groapa in care sa-si odihnească osemintele. În anul 1986 treisprezece şi-au învins teama şi au mers să îl comemoreze pe Sfinx, aşa era numit Maniu la Bădacin datorită verticalităţii morale de care a dat dovadă întreaga lui viaţă. Au mers la clopotarul bisericii din zonă cu jumătate de litru palincă şi au obţinut permisiunea de trage clopotele jumatate de oră pentru familia Maniu. Au depus coroane la mormintele parinţilor săi. Pop Ioan i-a compus un imn politicianului unionist. Toţi acei tineri au fost batjocoriti şi batuti de catre organismele represive ale regimului communist pentru că au avut curajul să îşi exprime omagiul faţă de familia Maniu. Iată imnul compus atunci:
Il simt cum mai vine
Mai vine pe acasă,
Il văd cum se aşează
Cu satul la masă,
Şi-şi varsă durerea
Sădind-o în noi
Generaţii ca mine,
Ca tine, ca voi.
Refren:
Să cântăm despre Iuliu
Despre „Sfinx” să cântăm,
Toată lacrima noastră
Pentru el s-o vărsam.
Dragii mei, prin menire
Ne e dat sa-l spălam
De minciuni şi de vorbe,
În noi să-l schimbăm.
Un mormânt să-i găsim
Cum mormânt şi-a dorit!
În pământul natal,
În pământul iubit.
De azi înainte generaţii vin,
Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Şi-ţi aduc ofranda
Şi respect sincer
Ţara Românească
Îngerii din cer.
Închisoarea au fost inaugurată la începutul lunii august 1948 au fost reţinuţi aici un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni apoi în 1950 au fost aduși peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. Prizonierii erau ținuți în condiții cumplite: celule insalubre şi neîncălzite, subnutriţi, neavând voie să se întinde ziua pe paturi şi să privească pe fereastră. Aceia ce nu se supuneau interdicţiilor erau pedepsiți ajungeau să stea la neagra sau şura, celule de tip carceră, fară lumină. Până la urmă la geamuri au fost puse obloane asfel încât se putea distinge doar cerul. În 1955 România a fost admisă ca membru al Convenției de la Geneva şi ONU. Organismele internaţionale a impus o grațiere. Au fost eliberaţi o parte din deținuții politici din închisorile românești. O altă parte au fost transferați în alte locuri de detenţie , sau li s-a impus domiciliu obligatoriu.
Proiectul referitor la Memorialul de la Sighet fost gândit şi iniţiat în anul 1992 de către Ana Blandiana, Preşedintele Alianţei Civice şi realizat apoi împreună cu Romulus Rusan şi o echipă admirabilă compusă din istorici, arhitecţi, constructori şi designeri. În ianuarie 1993, Ana Blandiana a înmânat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. Două delegaţii de experţi europeni au vizitat Sighetul iar în 1995 Consiliul Europei a întocmit, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998 Consiliul Europei a apreciat că Memorialul de la Sighet printre locuri imprtante de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.Prin Legea nr. 95, din 12 iunie 1997 a fost declarat “ansamblu de interes national” prin Legea nr. 95, din 12 iunie 1997.
Textul actului publicat în M.Of. nr. 121/12 iun. 1997
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1.-Se declară ansamblu de I nteres naţional complexul format din închisoarea Sighet, cimitirul Cearda şi terenul aferent, sub denumirea de “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet”, situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.
Art. 2. – Ansamblul prevăzut la art. 1 se delimitează prin planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, conform anexelor nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 3. -Terenul şi construcţiile cu dotările aferente închisorii Sighet şi cimitirului Cearda sunt atribuite Fundaţiei “Academia Civică”, în folosinţă gratuită, pe termen de 50 de ani.
Art. 4. – Punerea în valoare a ansamblului “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet” se face de către Fundaţia “Academia Civică”.
Art. 5. – Finanţarea activităţilor de punere în valoare, de cercetare, de studii şi de personal ale ansamblului
“Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet” se asigură prin Ministerul Culturii, din alocaţiile nominalizate anual în bugetul de stat, precum şi din alte fonduri legal constituite, sub coordonarea Fundaţiei “Academia Civică
Despre străduinţa scriitorului Anei Blandiana pentru ctitorirea acestui monument dedicat martirilor comunişti, a vorbit Václav Havel care în 2001 a făcut o vizită la Sighet.
Apreciez proiectul unicat şi deosebit de util, Memorialul Sighet , personal pe doamna Ana Blandiana, sufletul acestui proiect, pe care am avut plăcerea să o întâlnesc cu ocazia vizitei la Bucureşti.
În anul 1995 Fundația Academia Civică a transformat închisoarea de Sighet în Memorial. Lucrările de amenajare au durat până în anul 2000. Clădirea veche de un veac fiind ruinate și plină de igrasie, s-a impus refacerea fundațiilor, izolațiilor, acoperișului, iar pereții interiori, care nu mai aminteau perioada anilor 50, au fost văruiți în alb.
Pentru inventarierea numelui morţilor s-a stabilit o echipă de specialiştii care au fost coordonaţi de către Cicerone Ionițoiu și de Eugen Sahan, istorici și foști deținuți politici.
Într-o curte interioară a muzeului a fost construit în 1997 un Spațiu de Reculegere și Rugăciune, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, o lucrare de artă care reuneşte stilul antic (sugestia tholos-ului grec și a catacombei creștine) cu o viziune modernă.
Spațiul de Reculegere și Rugăciune a fost construit ca o rampă ce coboră în spațiul subpamântean iar în pereţii locaşului au fost încrustrate cu andezit fumuriu numele a aproape opt mii de deţinuţi politici care au murit în închisorile, lagărele și locurile de deportare din vremea comunismului. Mișu Cârciog , diplomat roman interbelic şi om de afaceri la Londra, a suportat cheltuielile material pentru proiectarea și construirea Spațiului de Reculegere și Rugăciune.
Fiecare celulă a devenit o sală memorială unde , urmând o cronologie a desfăşurării regimului comunist de la Dr Petru Groza la Nicolae Ceauşescu, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente spre a se creea ambianța și documentația unei săli de muzeu.
Sala 13 e destinată represiunii Bisericii. Regimul comunist a aplicat strategia distrugerea bisericilor creştine care activau în România. Ţelul avut în vedere era: dezrădăcinarea credinţei spre a se impunere ateismului materialist dialectic.
Tulburătoare este prezenţa unei celule dedicate Majestăţii Sale Regele Mihai care a fost forţat de către autorităţile comuniste să abdice şi obligat să ia calea exilului. Pentru românii rămaşi în ţară, glasul regal din exil a însemnat speranţa că va veni vremea resturarii democraţiei şi regalităţii.
Biserica Ortodoxă Române, majoritară, având statutul de biserică naţională, a fost decapitată: înalţii ierarhi au fost înlocuiţi (adică depuşi din treaptă), mulţi dintre ei decedând în condiţii suspecte sau fiind reţinuti şi primind domiciliu obligatoriu în mănăstiri. Noii ierarhi erau aleşi pe criterii de ascultare faţă de regim. În 1959 Securitatea şi Departamentul de Stat pentru Culte au redus cu două treimi numărul mănăstirilor şi al călugărilor, ( neţinând cont de opţiunea Patriarhului de atunci) aducând justificarea că aşezămintele bisericeşti ascundeau partizanii din munţi şi elementele reacţionare. Unele mănăstiri, precum cea de la Vladimireşti, au fost evacuate prin forţa armată. Între 1959-1960 au fost arestaţi aproximativ 20000 de preoţi, acuzaţi că răspândesc misticismul, predică împotriva materialismului dialectic sau se opun orânduirii socialiste! Au fost interzise dezbaterile pe teme religioae iar pentru descurajarea lor au fost fabricate procese politice precum Rugul Aprins (care a avut drept consecinţă condamnarea la închisoare pentru Episcopul Antonie Plămădeală, Teologul Dumitru Stăniloaie, scriitorul Vasile Voiculescu etc).
Biserica Greco-catolică (Unită cu Roma), cea de a doua biserică naţională, având 1,5 milioane de aderenţi, a fost interzisă în octombrie 1948. Puţini preoţi au semnat declaraţia de trecere la ortodoxie, fiind neviţi să lucreze ca şi muncitori calificaţi. Episcopii şi preoţii care au refuzat să treacă la ortodoxie au fost arestaţi, li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în mănăstirile ortodoxe iar în cele din urmă, au fost duşi la Sighet. Totuşi Biserica Greco-Catolică a continuat să funcţioneze în clandestinitate, în locul prelaţilor arestaţi fiind consacraţi alţii, in petore, care treptat erau şi ei arestaţii. Primul episcop decedat în captivitate a fost Vasile Aftenie (mort în 1950, în timpul anchetei, la Ministerul de Interne). La Sighet au murit prelaţii Ioan Suciu, Traian Frenţiu Tit-Liviu Chinezu Episcopul Iuliu Hossu, care a citit proclamaţia de la Alba Iulia, în cadrul marii adunări de la Unirea cu Ţara, a murit în 1970, la scurt timp după eliberarea din mănăstirea Căldăruşani.
În timpul comunismului Biserica Romano-Catolică a avut un statut de instituţie tolerată, dar nerecunoscută oficial întrucât Concordatul cu Vaticanul fiind denunţat unilateral prin decret de stat de căre Republica Populară Română. Fiind sub jurisdicţia Vaticanului s-a considerat că avea legături cu străinătatea (fapt considerat nelegal în viziunea guvernanţilor comunişti), fiind declarată a fi o oficină imperialistă, cuib de spioni şi trădători etc. S-au atunci declanşat pentru reprimareaBisericii Catolice un şir de procese politice care au avut drept consecinţe condamnarea şi expulzarea personalului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti.Şcolile catolice au fost desfiinţate şi preluate de către stat iar episcopii şi preoţii au fost arestaţi, fiind condamnaţi la ani grei de închisoare. Mulţi au murit în captivitate. Printre clerici catolici morţ în gulagul comunist s-a numărat Monseniorului Vamimir Ghika care are la Sighet un dedicat un panou special, de o expresivitate tulburătoare. Este expusă pe acel panou un model (refăcut) al lanţurilor cu care a fost legat ilustrul prinţ şi cardinal catolic
Cultele protestante şi neoprotestante nu au scăpat nici ele persecuţie, fiind acuzate că ar fi fost dirijate din exterior. La Sighet există un panou dedicate predicatorului luteran Richard Wurmbrand. Născut la București, într-o familie de evrei, a fost fascinat de mişcarea comunistă în perioada adolescenței ajungân să frecventeze (între anii 1927 și 1929) cursurile unei școli politice la Moscova apoi a abandonat orientarea comunistă și s-a convertit la creștinism. Pentru că a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în fața guvern totalitar comunist a fost condamnat la o detenţie de 14 ani
În anul 2000 s-a dăugat construcției vechi o sală modernă de conferințe, în care au loc simpozioane, dezbaterile și seminariile, precum și cursurile școlii de vară.
Emoţionantă a fost vizitarea acestul Templu Memorial al victimelor comunismului pentru participanţii la simpozionul filosofic băimărean. După tulburătoarea preumblare prin locul calvarului elitei româneşti, a avut loc o masă rotundă în plen cu tema: Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei – cunoaşterea sinelui istoric. Referenţi au fost:
– Conf. Univ. Dr. Gheorghe Mihai Bârlea de la Universitatea Baia Mare care a conferențiat despre Strategia de suprimare a elitelor;
-Experimentul de la Pitești 1949-1952, a fost subiectul prezentării dr. Cornelia Gasparel;
-Prof. Univ.Dr. Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității ”Al.I.Cuza” din Iași care a prezentat lucrarea Persecuții religioase și Victimele Comunismului;
-Prof.univ.dr. Petru Dunca, Decanul Facultății de Litere din cadrul Universității Baia Mare, le-a vorbit invitaților despre Anatomia unei utopii,
-Conf. Univ. Dr. Dan Gabriel Sâmbotin, Academia Română, filiala Iași, a expus alocuţiunea Repoziționarea ontologică a ființei umane în fața torturii. Studiu de caz-Închisorile comuniste din România.
Istoricul sighetean Robert Furtos, muzeograf, Şef Secţie de la Muzeul Memorial din Sighetul Marmatiei a prezentat sistemul penitenciar de la Sighet, dedicate exterminării elitei societăţii româneşti inter-belice şi antebelice.
În cadrul sistemului penitenciar din Romania comunistă, închisoarea din Sighet a avut un loc aparte, aici fiind întemnţată cea mai mare parte a elitei politice romaneşti interbelice. Conditiile inumane, adaugate vârstei inaintate a deţinutilor şi stării de sănatate precare, au contribuit la rata ridicată a mortaliăţii din penitenciar, care a ajuns, în intervalul 1950-1955, sa fie de peste 25% din numarul total al detinutilor.
Robert Furtos lucrează aici de un deceniu, a făcut parte din Comisia Tismăneanu pentru studierea crimelor comunismului şi şi-a susţinut licenta cu o lucrare dedicată Fenomenului Piteşti. Participanţilor la dezbatere, muzeograful le-a spus că suferinţa şi sacrificiul pentru valorile democraţiei constituie reperele morale pentru societatea cunoaşterii şi a îndemnat pe participanţii la dezbatere să povestească despre victimele terorii comuniste.
În loc de încheiere este binevenită o mărturie despre valoarea morală a Memorialului Durerii de la Sighet
Am spus-o la rându-mi încă de multe ori şi o repet: reuşita lor – Memorial cu tot ce include acesta – este una extraordinară în contextul ne-trebniciei noastre instituţionale, al sabotării (fie deliberată, fie instinctivă) oficiale, al refuzului, cvasi-general pe plan intern şi internaţional, de comparare, echivalare, îngemănare a ororilor comunismului cu cele fasciste şi naziste (Dan C. Mihăilescu,2006)
Memorialul Sighet reprezintă un monument dedicat luptei contra comunismului care aduce un elogiu luptei eroilor anticomunişti împotriva puterii iar datoria celor care îi vizitează este să nu uite pentru că în caz contrar istoria se poate repeta. Prin amploarea lui istorică precum şi prin abordarea ştiinţifică devine un model prin care care istoria părţii de est a Europei se eliberează de spectrul fantomei comuniste şi înaintează pe calea eliberării prin adevăr.
My Blog 