Visul Laurei Mihalca

Recent la Sala de Lectură de la Teatrul Act din Bucureşti a avut loc vernisajul primei expoziţii a tinerei Laura Mihalca. Este studentă atât la litere cât şi la arte plastice iar în picturile sale se simte aspiraţia spre poezie şi aşa cum mărturiseşte direcţiile ei de inspiraţie sunt:
-pictura poeziei şi
-poezia picturii.
Aşadar tablourile constituie o poveste care a început prin cuvânt şi s-a materializat în culoare. Expoziţia are deviza Once I have A Dream And This Is IT (Odată am avut vis şi aceasta este).
Lina urmată este axa trecut-prezent-viitor prin care Laura Mihalca propune un anamnesis adică o amintire şi reamintire a a momentelor frumoase ale vieţii. La o cafea aburindă … privirea nostalgiei alunecă spre apusuri de soare, zbaterea valurilor mării, măreţia piscurilor muntoase şi chiar spre geometria zgârie-norilor din oraşe şi atunci vine rostire La Vita e Bela.
Criticul de artă Bogdan Luchian Panţu mărturiseşte că picturile Laurei sunt comentarii ale poeziilor iar tablourile ei se încadrează în suprarealism, artă abstractă, impresionism mergînd până la tenta realistă.
Picturile par a fi popasuri sufleteşti, gândite profund: sufletul Laurei pictează cu aminti rile ei frumoase şi face şi publicul părtaş la bucuria ei de de a trăi şi de a picta. Spectatorii sunt invitaţi să viseze o dimineaţă precum o faţă luminoasă, să retrăiască dansul nebun al primei iubiri şi să viseze ca în adolescenţă că stau pe vârfuri şi ating cerul.
Adriana Macsut şi Ştefan Grosu

Advertisements
Published in: on September 30, 2010 at 1:22 pm  Comments (9)  

The URI to TrackBack this entry is: https://adymacsut.wordpress.com/2010/09/30/visul-laurei-mihalca/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 CommentsLeave a comment

  1. Multumesc inca o data pentru articol. Sunt intr-adevar ganduri foarte frumoase.
    Numai bine,
    Laura

    • Iti multumesc draga Laura ca m-ai invitat. Pentru ca acest raspuns este dat in preajma sarbatorilor de iarna iti urez Craciun Fericit si la Multi Ani alaturi de familie si prieteni. Sa fii iubita, fericita si sanatoasa!

  2. Pictura alina deseori ranile sufletului!

    • Pictura este de multe ori un balsam pentru un suflet indurerat. Dar nu trebuie uitat ca pictura poate fi si expresia dragostei de viata. Sa nu uitam totusi sa traim fiecare clipa a vetii la intensitate maxima.

  3. “Expoziţia are deviza Once I have A Dream And This Is IT (Odată am avut vis şi aceasta este).” oare nu era corect “Odata am avut un vis si acesta este” , acesta in loc de aceasta…?

    • Nu stiu de ce sunteti asa de revoltat. In fond este decizia pictorului. Inainte de a critica mai bine mergeti la o expozitie a Laurei. Nu veti regreta.

  4. expozitia a avut doar titlul in engleza. traducerile au fost in comunicatele de presa unde poate s-au strecurat erori de tipar. imi cer scuze pentru aceasta. Intr-adevar tiltul echivalent in romana e “O data am avut un vis si acesta este el”.

    Multumesc doamnei Adriana Macsut pentru toate gandurile bune.
    Un Caciun fericit si un an mai bun va doresc si eu!

    de fapt tuturor alatur aceasta urare

    • Iti multumesc draga Laura si iti urez sa iti urmezi in continuare visul si sa pictezi. Iar eu ca specatator al tau ma voi bucura sufleteste de picturile tale. La multi si un an nou fericit iti urez alaturi de minunata ta familie!

  5. […] stau pe vârfuri şi ating cerul.” Adriana Macsut şi Ştefan Grosu * Articol publicat aici: https://adymacsut.wordpress.com/2010/09/30/visul-laurei-mihalca/#comment-30 Author laura.2016Posted on October 24, 2010February 1, 2016Categories about […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: